Cabana Cuca, Munții Iezer Păpușa, garniță și voie bună

După cum am scris și prin alte posturi, când nu-i vreme de stat pe Dunăre nu înseamnă că ne întristăm și stăm în casă, ci ne punem catrafusele în rucsac și mergem să ne vizităm prietenii de prin alte locuri, sau să ne facem și alți prieteni faini, cum ar fi cei de la cabana Cuca.

Așa că secțiunea asta de blog este dedicată povestitului de tururi și plimbări ce ne-au plăcut tare și pe care vrem să le repetăm în viitor.

Cum este și frumos, începem cu prezentul, urmând ca pe mai departe să povestim despre cele trecute și cele ce vor mai fi.

Vineri, 5 ianuarie- primul weekend din 2018 plănuit pe fugă, că așa-i aventuros 

După ce-au trecut sărbătorile cu familii, piftii și rezoluții am zis că se făcu timpul de o ieșire purificatoare, eventual un traseu montan, într-un loc în care n-am mai fost, dar care să fie potrivit gustului nostru de hoinari vorbăreți, căutători de loc în care să facem un foc și ceva mișcare.

Am evaluat situația tacticoși (noi, 4 prieteni), cu harta în față și cunoștințe temeinice la purtător, am pus mâna pe telefon să sunăm cabane la munte și…nu am găsit nimic, fiindcă da, era de azi pe mâine. Fie erau cabane închise că se făcuse dezastru de revelion și nu apucaseră cabanierii să facă curat, fie erau ocupate în fiecare weekend până în februarie, fie erau prea departe și calculele cu întors la treabă luni după-masa nu ieșeau.

Unul- doi timpi morți, cu scărpinat în cap, gândit să mergem cu cortul, dar sacii de iarnă sunt în cala vaporșalui, care vaporaș e pe Dunăre și noi în București și…poate mai bine sunăm noi pe cineva care să ne dea un sfat că d-aia avem prieteni mulți și plimbăreți.

Asta a urmat și (mulțumim Silvana 😊 )  am făcut rost de numărul domnului Romică de la cabana Cuca.

După o cunvorbire chinuită, pentru că omul era pe un traseu montan spre cabană, ca s-o deschidă (deci nu este mereu deschisă) am zis că asta-i, mergem!

Ziua 1- sâmbătă 6 ianuarie. Unde e cabana Cuca și cum se ajunge acolo cu un Matiz

Cabana Cuca este dinsus de Câmpulung Muscel, dinsus de Comuna Lerești, dinsus de Cabana Voina, până când nu mai există dinsus, pentru că se termină drumul și de acolo se urcă pe Vârful Păpușa, până la 2391 m.

Am plecat din București pe la 9 fiindcă unul dintre noi 4 muncise până la 2 dimineața și urma să șofeze. Și oricum nu era grabă. La 11 eram în Pitești (autostrada A1). De acolo, pe DN 73 spre Brașov, până după ieșirea din Câmpulung, unde pe la 13:00 (ne oprisem deja să luăm de-ale gurii) facem stânga spre Voinești și dăm de un târg de țoale, încălțări și mici.

Ne-am delectat printre tarabe vreo oră, ba chiar ne-am și luat câteva chilipiruri și am luat-o din loc, până la cabana Voina. Pe la 15:00 eram gata parcați, echipați și pregătiți să mai mergem pe drumul forestier încă 1 oră (4 km). Se poate ajunge cu mașina până la cabana Cuca, însă am preferat să nu băgăm un biet Matiz pe ghețuș.

Așadar nu se ajunge chiar până acolo cu un Matiz, cel puțin nu iarna. Nu că ne-ar fi fost prea teamă. Deja fusesem împreună cu o Corsa veche, 5000 de km până în Armenia în 2016 (povestea altă dată 😊), dar chiar voiam să mergem și pe jos.

Am ajuns la cabană zâmbitori, vreme bună, de polar și-atât (în mers) și se făcu să zic, un 4 și jumătate.

Acolo, fain-frumos, căldurică, mirosea a mâncare bună. Ne-am cazat în pod, unde ne-am ales locurile dintre cele 30 disponibile, organizate tip sărmăluțe. Dar sărmăluțe mai mari, fiindcă sunt tare comode, cu spațiu suficient.

Jos, bucătăria și sala de mese la un loc, numai bine de urmărit ce și cum se prepară, pentru preludiu. Mai este o cameră VIP cu vreo 8 paturi suspendate de astă dată și camera lui dom’ Romică unde se intră și se face tocmeala.

Deja se făcu beznă, dar încă devreme, așa că ne-am tăinit să mergem afară sub șatra de lemne unde era loc cu foc, exact cum plănuisem. A venit și Lucian, ajutorul de cabanier, am închinat, am vorbit, am făcut ceva poze și ne-am ales să mâncăm la cină carne de garniță cu mămăligă. Deci am făcut și mămăligă la tuci, iar cu garnița s-au ocupat cabanierii, încă din vară când hrăneau porcul.

O minunăție vă zic! Nu am apucat să fac poze că s-a aburit obiectivul instantaneu.

Somn.

Ziua 2-  duminică 7 ianuarie. Traseul până pe vârf este marcat cu 3 ore și jumătate

6:00- sună alarma, beznă afară, toată lumea sforăia a bine- somn.

7:30- începe toată lumea să miște la unison, și noi și ceilalți, echiparea, fuga la pârâu pentru înviorare, iute și cafeaua, micul dejun amestecat cu de toate

9:00- cabana Cuca- 1300 m altitudine, o luăm la pas

Traseul începe prin pădure, pieptiș, mi-e și cald și frig laolaltă și realizez că distanța în timp dintre piftie și momentul de față nu e tocmai rezonabilă. Însă metabolismul se reajustează rapid și vine cheful!

În două ore, cu pauze de poze, tras sufletul și 400 de metri ascensiune dăm în golul alpin și începe spectacolul.

Următoarea oră și jumătate este prin zăpadă, care fiind înghețată mergem ușor, până ajungem pe platou, la o colibă ciobănească improvizată, unde luăm o mică pauză de alune și vorbă.

De aici, încă maxim o oră până în creastă, unde realizăm cât de departe suntem, cât e de frumos și cât ne este de foame. Nu suntem pe vârf, mai este o oră de traseu, însă este în ceață deasă și oricum ne-am atins obiectivul- creastă, 2100m și vedere către Piatra Craiului.

Poze, râs, câteva momente de contemplare și fuga înapoi la colibă să mâncăm.

Acolo găsim un petic de celofan învechit, îl împărțim, ne așezăm comod pe el și  iute la vale cam 400 m diferență de nivel preț de câteva zeci de minute- mare distracție, mare!

Coborâm prin pădure, unde mai luăm câteva pauze de explorat și poze.

16:00- înapoi la cabana Cuca

A urmat o seară cu ciorbă de ciolan și multe povești, urmată de un somn adânc.

Luni am plecat de dimineață, am oprit în Câmpulung, unde am cumpărat cașcaval afumat și alte brânzeturi alese și am ajuns la timp în București.

 

Este o escapadă foarte potrivită pentru un weekend, mai ales dacă alegi să pleci vineri seara după muncă, vara eventual, când prinzi lumină până târziu și poți ajunge cu mașina tocmai până la cabana Cuca. Traseul nu este unul dificil, nici periculos, iar peisajul de pe creastă merită tot efortul. Dacă ai niște ghete, fie ele nepretențioase, câteva țoale potrivite, o mână de prieteni și chef de explorat, mergi la sigur. Și dacă chiar te duci, salută-i pe Dom’ Romică și pe Lucian din partea noastră!

Iar dacă ți-a plăcut povestea asta, aboneză-te la newsletter (în josul paginii) că mai sunt multe de povestit! Sau dă-ne un like&follow pe facebook. 

Mult spor!

LEAVE COMMENT